The 12th Man (2017) - Subtitrat in Romana

Category: Drama Istoric

The 12th Man (2017) - Subtitrat in Romana

Anul 1940, lumea e în plin război, şi Norvegia e ocupată de armatele hitleriste, iar aliaţii suferă pierderi importante pe frontul din Europa. Marea Britanie antrenează în Scoţia un grup de luptători antinazişti norvegieni, gata să ducă la îndeplinire misiuni care să atace obiective importante ale Germaniei naziste. În 1943, un grup de 12 astfel de luptători norvegieni, este ales pentru a fi trimis pe teritoriul Norvegiei, cu scopul de a afecta aerodromurile şi hidroavioanele folosite de Luftwafe pe teritoriul norvegian. Misiunea lor poartă numele de cod, Martin Red. Grupul celor 12 este însă descoperit de forţele armate germane, şi 11 din cei 12 oameni sunt prinşi şi executaţi, sau încarceraţi şi supuşi la torturi, pentru a se afla scopul misiunii lor pe teritoriul Norvegiei. Unul dintre ei însă, Jan Baalsrud, scapă din încercuirea nemţilor, şi cu ajutorul localnicilor încearcă să ajungă în Suedia, ţară neutră la acel moment. Aceasta e povestea adevărată a celui de-al doisprezecelea om din grupul norvegian, de urma căruia încearcă să dea trupele SS din Norvegia.

Recomandari din categoria Drama


Next Analytics uptime monitor