Vara lui '75. Producția celui de al doilea mare mineralier de 55.000 tdw se află pe ultima sută de metri. Câteva zile mai desparte echipa Șantierului naval Constanța de o nouă realizare cu adevărat impresionantă. Piesa de rezistență, elicea navei, este așteptată să sosească. Dar Mihai Coman, directorul Șantierului naval, are alte planuri pentru Bocșa: o elice realizată de către șantier. Un proiect îndrăzneț, o adevărată premieră pentru industria navală românească. Are de luptat nu doar cu dificultățile tehnice, ci - deși susținut de cea mai mare parte a echipei de constructori - și cu o parte a conducerii șantierului și cu "autoritățile". Autorități care deși nu susțin ideea sa, nu îndrăznesc nici să se opună deschis proiectului pentru că Mihai le pune în față un argument irefutabil: "prețioasele" indicații de partid privind dezvoltarea pe plan local a celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. Și ca în orice proiect ambițios, elicea refuză să se lase turnată. Și se rupe. Și totul trebuie luat de la capăt. Dar Mihai mai are de luptat cu cineva: cu sine însuși.
